Ce se poate face în caz de vreme nefavorabilă în zona Sasca Montană?

Turism

user

26 iun.
2017

Zona Rezervației Cheilor Nerei-Beiușnița este recunoscută pentru peisajul minunat, loc de drumeții de neuitat. Dar din păcate, uneori vremea rea ne strică planul de plimbare și drumeții. Ce se poate face în aceste condiții, unde ne putem petrece timpul în mod plăcut?

  1. Vizitarea Muzeului de etnografie Victor Tăutu, situat chiar în mijlocul comunei Sasca Montană, la aprox. 300 metri în amonte de Pensiunea Sasca, pe mâna dreaptă (sunați la poartă). E situat chiar vis-a-vis de fostul hambar de piatră. Muzeul este amenajat într-o casă veche, avînd 2 camere și bucătărie, parcă desprinse de prin anul 1900.
  2. Vizitarea Mănăstirii Nera, situată la aprox. 2 km de comuna Sasca Montană, în aval pe Nera. Este cea mai mare mănăstire de maici din Banat, cu aprox. 85 de maici. Au un magazin de produse naturiste preparate de măicuțe. Spre Mănăstire se pornește pe un drum, imediat după intrarea în Sasca Montană, pe mâna dreaptă, venind dinspre Oravița, imediat după podul peste Nera (la aprox.50 metri dreapta).
  3. Vizitarea Bisericii catolice Sasca Montană (construită la 1755) și a Bisericii ordodoxe (1877), prin programare telefonică (tel.0729/883711).
  4. Vizitarea orașului Oravița, situat la 27 km de Sasca Montană, cândva capitală de județ. Obiectivele se găsesc în orașul vechi, care este la aprox. 1 km din drumul principal. Vizitați site-ul oravita.ro . Există mai multe muzee ce trebuie neaparat văzute: Teatrul Imperial (teatrul Mihai Eminescu), inaugurat în prezența kaiserului, replica ¼ a teatrului imperial din Viena, construit în stil baroc vienez, terminat în anul 1817. E într-o stare perfectă și acolo se desfășoară între 1-15 august Festivalul Oravița muzicală, cu participare internațională. Farmacia Knoblau, cea mai veche farmacie montaniardă din România, atestată la 1796. Muzeul Monetăriei. Biserica Catolică construită la 1722. Biserica Ortodoxă Ilie, (construită la 1743), cu icoane frumoase. Pentru vizitarea obiectivelor din Oravița se începe de la Teatrul Mihai Eminescu, unde există ghid și care dă informații despre celelalte obiective.
  5. Călătoria cu trenul Oravița-Anina, pe un traseu minunat, denumit Simmeringul bănățean (cu tuneluri și viaducte spectaculoase). Plecarea este din Oravița în jur de ora 14,20.
  6. Vizitarea strandului termal Oravița, situat la aprox. 3 km după Oravița, pe drumul spre Timișoara, imediat pe șosea. Are bazine descoperite și bazin acoperit.
  7. Vizitarea cascadei Bigăr, situată la aprox. 35 km de Oravița, pe drumul spre Bozovici, votată ca una din cele mai frumoase cascade din lume (se poate vedea din mașină, fiind situată chiar lângă drum).
  8. Vizitarea rezervației de Mori de apă de la Rudăria (Eftimie Murgu). Se trece prin Bozovici și se continuă apoi drumul încă aproximativ 10 km, luând-o apoi la dreapta, spre Eftimie Murgu. De-a lungul drumului astfaltat, există peste 10 mori vechi de lemn, cu roți acționate de apă, care pot fi văzute din mașină, unele dintre ele funcționând.
  9. Vizitarea Mănăstirii Călugăra. E situată la aprox. 25 km de Sasca Montană. Accesul de poate face pe drumul: Potoc, Socolari, Ilidia (un sat cu case frumoase interbelice, dar nu pe traseul nostru, ci luând-o la dreapta în mijlocul satului), Ciclova Montană, Călugăra. In perimetrul mănăstirii de călugări trece o cascadă spectaculoasă.
  10. Vizitarea localităților Biserica Albă și Vârșeț (din Serbia). Frontiera româno-sârbă (la Naidăș) se află la aprox. 25 km de Sasca Montană, în direcția Moldova Nouă. Se poate trece frontiera și cu buletinul de identitate. Mulți locuitori ai acestor localități vorbesc și românește. Vârșețul e situat la aprox. 35 km de frontieră și e un frumos orășel ce merită vizitat (orașul, cetatea, drumul vinului, biserica etc).

Deci, multe oportunități de petrecere a timpului liber, chiar dacă vremea nu ne ajută! Să aveți un sejur plăcut  în zona și amintiri de neuitat!

Recent Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts

Acest site se adreseaza celor ce doresc sa descopere o zona turistica neexplorata, plina de surprize naturale, dar si vestigii istorice! Veniti sa descoperiti Banatul Montan"!