Trenul Oravița- Anina

Turism

user

26 iun.
2017

           

             În timp ce turiştii străini vin special pentru acest traseu, linia ferată nu este promovată deloc în România.

             Linia ferată Oraviţa-Anina este unică în sud-estul Europei. Străinii vin din toată Europa să călătorească pe traseul din Banat, dar în România, linia ferată a fost dată uitării. Nimeni nu-i face vreo reclamă, deşi, cu puţin interes, întreaga zonă ar putea fi redată turismului. Poate fi vizitat cel mai vechi teatru din sud-estul Europei, care se află la Oraviţa, dar şi primul lac artificial din România, lacul Buhui din Anina, sau Peştera cu Oase, unde au fost descoperite rămăşiţele lui Ion de Anina, cel mai bătrân locuitor al Europei.

                                                                      Arhitectul s-a aruncat de pe viaduct

Construcţia liniei ferate Oraviţa-Anina a fost, în urmă cu aproape două secole, o adevărată provocare pentru ingineri şi arhitecţi. Au existat mai multe proiecte, dar abia în 1855, când iniţiativa a fost preluată de către STEG, s-a conturat un traseu adevărat. Iniţial, în 1847, inginerul Anton Rappos a prevăzut o linie normală în tracţiune cu aburi până la Lişava. Până aici, cărbunele de la Anina ar fi fost adus tras de cai printr-o galerie subterană, lungă, numită „Regele Ştefan”. Proiectul Rappos a fost modificat radical după 1852, odată cu creşterea performanţei tracţiunii cu aburi şi autorităţile au renunţat la ideea galeriilor subterane. Între anii 1860 şi 1863, inginerii au finalizat construcţia noului traseu de cale ferată normală cu tracţiune cu aburi pe segmentul Oraviţa – Anina, iar punctul de maximă altitudine al liniei a fost atins în tunelul Gârlişte, care a fost cel mai lung tunel de pe traseu. Autorii acestei realizări remarcabile au fost inginerii Anton Rappos şi Karl Dülnig şi arhitecţii Karl Maniel şi Johann Ludwig Dollhoff-Dier. Însă atunci a avut loc un prim eşec: cele două galerii ale tunelului de la Gârlişte nu s-au întâlnit din cauza unei devieri verticale de aproape trei metri. Pentru că nu a suportat eşecul, arhitectul Johann Ludwig Dollhoff-Dier s-a aruncat într-o prăpastie de pe unul din viaductele liniei.

                                                                     Sculptori din Italia pentru viaducte

            La construirea liniei ferate Oraviţa-Anina au muncit populaţia colonizată din Oltenia, alături de bufenii şi tirolezii colonizaţi la Oraviţa după 1717. Au fost aduşi specialişti pietrari din Italia de Nord, cunoscuţi sub numele de friulani, meşteri vestiţi în arta sculpturii în piatră. Ei au lăsat în urmă, pe lângă calea ferată Oraviţa – Anina şi o serie de sculpturi în piatră şi marmură.

                                                           Inaugurare cu miniştri din Imperiul austro-ungar

Linia ferată Oraviţa – Anina are o lungime de 34 kilometri, iar construcţia a costat 5 milioane de guldeni. Au fost construite 10 viaducte cu o lungime de 843 metri, 14 tuneluri cu o lungime totală de 2.084 metri şi străpungeri de dealuri pe o lungime de 21.171 metri.

           Inaugurarea a avut loc în data de 20 august 1854, cu o locomotivă C-2-t din tipul Engerth. Alături de mecanicul Wenzel Hantscke, în locomotivă s-au aflat inspectorul Dullnig, inginerul Bach şi arhitectul inginer Maniel. După locomotivă şi tender, a fost tractată o platformă descoperită unde au fost amenajate locurile pe care să stea miniştri ai Imperiului austro-ungar: ministrul Thinnfeld, secretarii Layer şi Hocheder, von Gränzenstein şi von Berg, directorul Direcţiei Montanistice Bănăţene, Friedrich Reitz. Pe platformă au mai fost groful von Bissingen de Iam, contele Hermann Gerubel, baronul Anton Baici de Vărădia, groful Julius Despinici de Comorâşte, groful Vladimir Stojanovits de Laţunaş, baronul Wodianer, viitorul ministru, originar din Oraviţa, Jozsef de Szlavy, arhitectul Johann Bibel, inginerii metalurgi Karl Maderspach şi G. Werne, farmacistul Karl Knoblauch, medicul Fr. Bach, fratele inginerului constructor de căi ferate.

Datorita asemănării traseului cu calea ferată „Semering” din Austria, construită între anii 1845-1854, traseul a fost supranumit „Semeringul bănăţean”. Această cale ferată are o înclinare de 20‰, faţă de 14‰, cum au fost atunci construite. De asemenea, raza curbelor este de 114 metri faţă de celelalte căi ferate care au o rază de 150 metri, ceea ce a necesitat locomotive şi vagoane speciale.

Linia ferată Oraviţa-Anina nu a fost niciodată electrificată şi funcţionează şi în momentul de faţă cu locomotive diesel. Calea ferata Oraviţa-Anina este unicat în România, dar şi în sud-estul Europei. Până nu demult, pe acest traseu au circulat vagoane cum numai în filme au mai putut fi văzute: vagoane de clasa a doua, necompartimentate, cu bănci din lemn, construite în anul 1930. Încălzirea în interiorul trenului se face cu aburi produşi de un cuptor aflat în mijlocul vagonului.

                                                                                       Ion de Anina

Turiştii europeni vin special să parcurgă acest traseu de o frumuseţe deosebită. Însă, turiştii români habar nu au despre ceea ce ar putea vizita în această zonă, neglijată de autorităţi. Teatrul „Mihai Eminescu” din Oraviţa este cel mai vechi teatru din sud-estul Europei. Clădirea a fost construită în anul 1816, în stil baroc vienez. Pe scena lui a jucat şi poetul Mihai Eminescu. La Anina s-a construit primul lac artificial din România, lacul Buhui. O descoperire a unor speologi români a făcut ca la Anina să vină turiştii europeni: în Peştera cu oase a fost descoperită o mandibulă, veche de peste 40.000 de ani, considerată a fi cea mai veche rămăşiţă a omului modern din Europa, denumit Ion de Anina.

Recent Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts