Termal Oravita, o oaza de relaxare si tratament. Aproape de intrarea în Oraviţa, dinspre Greoni, o locaţie în plin câmp atrage ochiul oricărui trecător. Bazine cu apă, ospitalitate, un loc al binelui. Apele izvorului termomineral care umple bazinele Ştrandului Termal Ring tratează:
– afecţiuni reumatismale cronice degenerative (artroze ale coloanei vertebrale, şold, genunchi, mână, picior);
– afecţiuni reumatismale abarticulare (tendinite, tenosinovite, bursite);
– afecţiuni posttraumatice ale aparatului locomotor;
– afecţiuni neurologice cronice periferice (leziuni de nervi periferici).
Aşadar, dacă medicul vă recomandă băi termale, mergeţi la Ştrandul Ring din Oraviţa. Proprietăţile apelor de aici au primit avizul Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Dincolo de proprietăţile benefice ale apelor, Ştrandul Termal Ring este o oază de relaxare. În orice moment al săptămânii, puteţi îmbina utilul cu plăcutul. Ştrandul din Oraviţa: Ringul stării tale de bine!
Scurt istoric al resurselor acvatermale din zona Oraviţa www.termaloravita.ro
La Oraviţa, constituţia petrografică are un caracter aparte. Încadrabilă unităţii geotectonice a autohtonului danubian (vechi nucleu al cristalinului carpatic), întreagă zona e predispusă formaţiunilor de contact termic şi metasomatic dar şi unui chimism al apelor în care predomină bicarbonaţii cu un ph mediu şi slab alcalin (6, 8 şi 7,4), cu o variaţie a conţinutului de oxigen la peste 10 mg / l (în Oraviţa Montană) şi la 9,3 mg / l (Oraviţa Română).2 În decursul vremurilor, strate acvifere sub presiune au debitat artezian, rezultând fie izbucuri, fie de-a dreptul izvoare termominerale ascendente, mai ales în perimetrele spre Greoni, întocmai zonei de fractură dintre Mehadica şi Cuptoare. Ele au legătură cu un fenomen întâlnit în Câmpia de Vest, cu fracturi cristaline şi o bogăţie de bioxid de carbon.3
Aceste caracteristici, coroborate cu ciudăţeniile subtipului climatic bănăţean, au atras atenţia încă din epoca feudală. Pelbart de Timişoara avea informaţii despre apele cu rol tămăduitor ale Ciclovei, din preajma Oraviţei, în cărţile sale De sanctis, De tempore, Quadragesimales, Stellarium 4 În 1735, Henchel cita fenomenul de la Oraviţa ca unul exemplificând mineralizaţia prin emanaţie5 iar în 1755, Lehman, care a venit aici însoţind pe contele Gyulay, completează teoria emanaţiei.6 Dacă J. Ehrler enumera printre curiozităţile zonei „băile tămăduitoare” şi vorbea mai ales de izvoarele Mehadiei,7 F. Griselini amintea în Scrisoarea a XI-a către abatele Domenico Lazzaro Spallanzani că „în districtul minier Oraviţa, la poalele muntelui Coşovăţ, se află un izvor ale cărui ape au un gust sărat şi amar, fiind acoperite la suprafaţă necontenit cu mici băşici de aer venite din adânc” şi asemuia izvorul cu cel de la Lipova.8 Izvorul e şi azi locul de scaldă al mistreţilor şi e numit „La rogoază”.
La anii 1820, farmacistul Karl Knoblauch era pasionat de analiza apelor din izvoarele aflate în preajma Oraviţei. Mai târziu, Pavel Vasici utiliza date farmacistului orăviţean în broşura sa, Hidroterapia, vindecarea cu apă. În perioada interbelică, inspectorul de vânătoare I. Bolboca a studiat componentele apei şi a găsit 10,5 mg sulfaţi, 894,5 mg hidrogen carbonat şi 200 mg cloruri pe eşantion. Calităţile curative ale apei din zona Oraviţa – Ciclova Montană erau recunoscute, de altfel, pentru că în 1738-1739, când ciuma făcea ravagii în Timişoara şi împrejurimi,9 consilierul provincial Johann Anton Deschan von Hannsen, şef al comisiei sanitare, interzisese consumarea apei din oraş, solicitând expedierea – cum îngăduiau mijloacele la îndemână, atunci – a unor cantităţi trimise de Oficiul Montanistic şi Directoratul din Oraviţa. Câteva rapoarte vorbesc de „aqua czikloana”, „aquae mons freaticum”.
Dealurile piemontane ale Oraviţei sunt formate şi ele din şisturi cristaline, gresii permiene, calcare jurasice străbătute de banatite48, material detritic depus pe ţărmul sudic al fostului lac panonic în neogen şi cuaternar49, câmpia fiind redusă, mai mult pe stânga râului Căraş, fiiind un şes subcolinar50. Poziţia privilegiată pe care a avut-o Oraviţa de-a lungul istoriei sale o dă aşezarea în mijlocul unei regiuni bogate în minerale şi bogăţii vegetale. Ambasadorul lui Napoleon la Constantinopol, Ed. Thouvenel, notează cu sensibilitate acestea, ca şi despre Orşova, Vârciorova, Cerneţi.62.
Dominanta climatică este temperat-continentală, de subtip bănăţean, cu nuanţe submediteraneene, la confluenţa mareelor de aer atlantic şi mediteranean. Un regim termic moderat, iernile calde şi primăverile timpurii, prezenţa aerului umed din vest şi sud-vest, dominanta frontală intensă reprezintă alte specificuri într-o zonă geografică unde avem cantităţi anuale medii de precipitaţii, adică 806 mm precipitaţii atmosferice la Oraviţa şi 53,4 media anuală de zile cu ninsoare67. În ianuarie, la Oraviţa avem valori termice ridicate de 1,10 C68, cu ridicări bruşte şi progresive ale temperaturii primăvara69. Aspectul general de nuanţă mediteraneeană era subliniat şi de instituţiile specializate din anii ’30 ai secolului trecut: „În Oltenia, Banat şi Dobrogea e o climă mai apropiată de cea din Italia”70. Un specific al ţinutului este vântul Coşava, Coşeviţa, vântul de vest numit în popor Dunărinţu, Dunăreanţu71. Este un fenomen de foen, intens în sectorul vestic, spre direcţia sud-est către nord-est şi bate în rafale care depăşesc viteza de 40 m/s (140 km/s), asemănat cu vântul mare din Făgăraş, cu Cherookee-ul din America de Nord, Kanchan-ul din Ceylon, cu vânturile din Alpii Italiei şi Elveţiei, din Munţii Scandinaviei şi ai Scoţiei72. Când bate Coşava, umezeala scade între 10-17% iar la pătrunderea maselor de aer din vest apare ceaţă73.
La contactul cu muntele există straturi acvifere sub presiune dar şi izvoare termo-minerale în zona de fractură Oraviţa-Ciclova Montană.. La Ciclova Montană, apele termale apar cu temperaturi de 270C în formaţiunile pliocene78. În 1853, Comisia Karl Hocheder, activând sub ordin imperial, efectuează studii la faţa locului privind reţeaua terană şi subterană a apelor.
În raportul din 1853, secretarul ministerial Karl Hocheder inginerul superior de la Viena, Erwin Lihossky şi inspectorul minier Joseph Dullnig menţionau ape minerale de mare concentratie, saturate în săruri 150 mg/l, între Cheile Gârliştei şi Jitin, ape cu valoarea procentuala de mval% (2b) la Maidan, osmolaritatea solutiei fiziologice de NaCl de 325 mol/l, la apele fîntânilor din Agadici şi Greoni, ape cu domeniul de mineralizare 1-15g%o în Oraviţa Română, ape termale şi termominerale, cu mineralizarea de peste 1 g/l între Oraviţa şi Greoni. În zona Broşteni se identifică ape hipotermale de 20 – 340 C.
La 14 septembrie 1854, Viena elaborează Legea privind concesionarea resurselor subsolului bănăţean şi a căilor ferate, finalizate ori în lucru, către firme particulare. Se crea StEG. Menţionarea mineralizării surselor de apă de suprafaţă şi adâncime este obligatorie în perioada măsurătorilor. Coordonatorii misiunii sunt liderul proiectanţilor, inginerul arhitect Karl Maniel, ajutat de o echipă formată din inginerul superior Erwin Lihossky, inginerul minier Josef Dullnig, inginerul Bach, directorul Direcţiei Centrale StEG din Viena, Karl Deboque, directorul Direcţiei Montanistice Banat, Friedrich Reitz, consilierul aulic inginerul Erwin Lihossky, proiectantul Antonius Rappos, notarul jurist Ernest Weber din Anina, secretarul ministerial, inginer W. Graf, membru în conducerea superioară StEG la birourile din Viena ale societăţii, administratorul general StEG din Viena, Benedikt von Roha, alături de primarul oraşului Anina, Franz Hirspek, de notarul, Constantin von Schilde, de administratorul metalurg F. Bartolomäus şi de administratorul minelor imperiale, Heinrich Wunderlich, arhiducele Albrecht, alături de directorul metalurgiei, Karl Hofgartner, de trezorierul minelor, Franz Schrökenstein.
Sondaje, rezultate, bilanţuri, comparaţii cu apele din restul imperiului şi din Europa conchid asupra mai multor specificităţi din Ţara Caraşului şi Oraviţa. Izvoarele din Oraviţa Montană, Oraviţa Română şi câmpia spre Greoni, Cacova, Timişoara, au apele cu calităţi minerale terapeutice, clasificate astfel: Ape clorurato-sodice, hipotone pentru cura internă şi externă venind de sub Muntele Simion, prin fisuri post-falii până în preajma dealului la poalele căruia se află locuinţe orăviţene; Ape minerale alcaline dar şi alcalino-teroase (bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene), bune pentru cura internă, fiind izvoare şi resurse care se revarsă în canalul colector principal din Oraviţa Montană dar vin dinspre Rij, Gabel, valea Aurului, pe un versant liminal şi de pe Corcana, grădinile Bibel (în spatele Grădinii de Tir), Vadarna/Vodari; Ape minerale sulfuroase, pentru cura externă dar şi internă, însemnând izvoarele şi sursele terane şi subterane care se devarsă în sinclinalul limitrof străzii principale din Oraviţa Română, dinspre Dealul Spitalului, pe toată lungimea coamei lui, din dreptul Şcolii Generale Nr. 2, continuând până dincolo de Biserica Sfântul Ilie.
Raportul, incluzând analize pe baza probariumului comisiei, stabilea următoarele realităţi ale apelor şi resurselor acvatermale în câmpia amintită. Astfel, avem:
– ape minerale concentrate 15 – 35 mg/l;
– ape minerale puternic mineralizate 35 – 150 mg/l;
– ape mezotermale sau homeotermale 34 – 38░C;
– ape hipertermale > 38░C.
Până în 1986, nimeni n-a acordat prea mult interes acestor date. La izbucnirea unui astfel de izvor termomineral, la fosta ferma 9, la intrarea în localitatea Greoni, dinspre Oraviţa, analizele pozitive şi calcularea indicilor terapeutici ai resursei n-au trezit nici ele vreun interes. Abia după anul 2000 interesul a crescut în aşa fel încât factori locali, cu potenţial financiar, au ajuns recent să concretizeze o investiţie, cu siguranţă durabilă în acest domeniu.
