Podul Turcilor-Gradinari

Banatul Montan

Podul ,,TURCILOR” de la Gradinari, Caraş-Severin.
Un monument istoric din secolul XVI, restaurat în secolul XVIII
şi păstrat până astăzi în preajma oraşului Oraviţa

 

Din 26 iulie 1552, Banatul – partea sa de câmpie timişană dar şi sudul cărăşan – şi Crişana sunt ocupate de turci şi transformate în paşalâcuri : de Timişoara (acesta, oficial, din 30 iulie 1552) şi de Oradea. Sudul Banatului de Munte, Banatul cărăşan, face parte integrantă, cu istoria evoluţiilor sale dintre 1552 – 1718, din Paşalâcul Timişoarei, situat pe „Orta Kol” („calea mijlocie”), culoarul dintre Belgrad şi Buda. Dar cetatea Caraş era cucerită de turci încă la 15517. Din acel an, pentru a uşura deplasarea tabunurilor oştirii, se realizează în primă edificare podul peste râul Caraş, lângă Greoni, azi monument istoric.
Paşalâcul de Timişoara, constituit în teritoriul ocupat pe criterii militare ca proprietate a sultanului, apare menţionat în Turcici imperii status cu teritoriile în dependenţă: „ Temesvar beglerbeg, resident ibidem. Subjecti sunt eius administration sangiacatus hi(c) 1. Temesvar. 2. Mudava.3 . Vilaosvvar. 4 Tschianad 5 Vutschitini.6 . Giula.. 7.Vidin.8 . Lipa.” 9. Documentul vorbeşte şi de amploarea lucrărilor edilitare, pomenind şi de podul acesta.
Teritoriul Paşalâcului de Timişoara a fost împărţit în şase sangeacuri: Sangeacul de Giula cuprinde în limitele sale zone ale fostelor comitate medievale Arad, Birchiş, Cenad şi colţul sudic al Bihorului. În Sangeacul de Ineu se includ părţile muntoase ale fostelor comitate Arad şi Zarand. În componenţa Sangeacului de Lipova intră partea nordică a comitatului Severin şi ţinuturile de pe o fâşie restrânsâ, de-o parte şi de alta a Mureşului, pânâ la Arad. Sangeacul de Cenad cuprinde parte din zona Cenad, nordul şi nord-vestul ţinuturilor Timiş şi Torontal şi câmpia Aradului. Sangeacul de Timişoara e constituit din partea centrală a Timişului şi Torontalului, o parte din comitatul Caraş de odinioară şi o altă parte din fostul comitat de Severin.
O situaţie specială prezintă Sangeacul de Mudava (Moldova Veche), cu sudul comitatelor Severin, Caraş, Timiş şi Torontal, cu misiunea de a supraveghea aprovizionarea pe Dunăre şi pe uscat, dinspre Balcani, pentru nevoile Paşalâcului de Oradea. Cu acest prilej e consemnată încă o dată importanţa civilă şi militară a podului de la Greoni.
Până la 1658, numai partea sudică a Banatului cărăşan, constituită în Sangeacul de Mudava (Moldova Veche), intra sub jurisdicţia otomană, având ca punct întărit în zona de nord, la confluenţă cu teritoriul aparţinând Caransebeşului şi Principatului Transilvaniei, cetatea Bocşa. Pe drumul dinspre Mudava şi Bocşa, atunci peste Forotic, cel mai important obiectiv, păzit de o subunitate de azapi osmani, e podul.
Sunt şi alte evenimente din istoria acelor timpuri legate de istoria podului. Prin ţinutul cărăşan trece solia călugărului croat Alexandar Comuleo, trimisul Papei Clement III (1592-1605) la curtea lui Mihai Viteazul. Acelaşi prelat va fi însărcinatul lui Rudolf II (1576-1612), cu misiuni de reprezentare, după 1601, la curtea lui Radu I (Radu Şerban). Comuleo va zăbovi în trei rânduri, 1597, 1603 şi 1603, la călugării franciscani din Caransebeş, prilej cu care face dese menţiuni în legătură cu acestă zonă.43 Desigur, însă, că majoritatea menţiunilor despre ţinutul cărăşan o datorăm evenimentelor politice şi militare , multe având desfăşurări în aceste teritorii cu localităţile menţionate pe harta lui Magini Porri din 1597. Cronica lui Naima, de pildă, zăboveşte asupra campaniei anului 1592. La 14 februarie – 14 martie au loc luptele de la Yeni-Hisar ( Noua Palanka ) plasate de cronicar pe râul Kupa, care nu este decât Caraşul nostru.44 Comandantul armatei otomane de operaţii este beilerbeiul de Bosnia, Telli Hasan paşa. El îl aduce pe Kirli Hasan, vizirul, din Rumelia la Timişoara pentru a pacifica ţinutul dar e atacat de trupele lui Sigismund Bathory, conduse de G. Zrinyi, comandantul cetăţii Cănija. Cronica relatează că beilerbeiul s-a înecat în râu, în bătălia de flanc ce are loc în câmpia de lângă pod: „Telli Hasan paşa , beil de Bosnia, în 14 februarie –14 martie 1592 are lupte în zona Noua Palanka (Yeni- Hisa)pe râul Kupa” (Caraş?).
Între 27 septembrie 1593-15 septembrie 1594, Sinan Paşa cu valiul de Temeşvar şi cel de Bosnia asediau Strigoniu şi Pesta.45 Valiul Timişoarei află că „ s-a răsculat populaţia unei palănci din ţinutul său” (Ţara Caraşului). Şi istoricul Braudel greşea, amintind de răzmeriţele ţăranilor „sârbi” în 1594, în Banat. În fapt, erau cărăşenii satelor din preajma Oraviţei şi de pe malul Dunării (Clisura).
Lui Mihai Viteazul i se cere să vină cu oşti la Belgrad dar trimite soli , cai şi bani la Raab (Yanik).46 În primăvara şi vara anului 1594, Sinan Paşa, viitorul adversar al lui Mihai Viteazul, primise comanda trupelor care urmau să asedieze cetăţile Strigoniu şi Pesta. La campanie participă valiul de Temesvar şi cel de Bosnia dar i se cere şi lui Mihai Viteazul să vină cu oşti şi să acopere liniile de comunicaţie în zona Belgrad, pentru a asigura buna aprovizionare a armatelor Semilunii. Voievodul muntean motivează (el cunoştea zona din vremea când era bănişor de Mehedinţi) că nu poate interveni direct (desigur, el pregătea răscoala antiotomană) dar trimite cu acea solie 400 de cai şi o sumă uriaşă de bani, care ajung în tabăra turcă de la Yanik (Raab).47 E şi perioada în care populaţia română şi sârbă din perimetrul Vârşeţ-Caraşova organizează puncte de rezistenţă, urmărind să întrerupă operaţiunile turceşti şi legătura acestora cu sangeacurile de la sudul Dunării. Încă din aprilie 1594, cu sprijinul discret al banului G. Palatici de Lugoj şi Caransebeş (el avansase în funcţie din poziţia de cnez al Ilidiei48), şi al lui Mihai Viteazul, care trimite în tabăra răsculaţilor pe omul său de încredere, Toma Postelnicul, revoltele izbucnesc. În tabăra de la Vârşeţ, la 13 iunie 1594, răsculaţii jură lui Mihai Viteazul (unii istorii spun că voievodul era deja prezent aici49) şi lui Sigismund Bathory. Vine în zonă şi o delegaţie a episcopului Teodor de Alba Iulia şi aduce un mesaj de la unităţile austriece că vor sprijini o eventuală răscoală antiotomană. Teodor Nestorovici, episcopul de Vârşeţ, promite şi el sprijin. Caraşul se predă în mâinile austriecilor în 1595, după ce unităţi osmane iau bătaie tot pe câmpia din preajma podului de la Greoni. Astfel că Sinan Paşa e nevoit să împartă armata în două, trimiţând de la Agria (Eger) câteva unităţi de elită împotriva răsculaţilor. Ofensiva generalului austriac Teufenbach îi ajută pe români şi pe sârbi să ocupe Vârşeţul, Şiria, Ineul, Lipova, Oradea, Cenad, Becicherecul Mare, luptele durând până în octombrie 15975o. Rebelii sunt însă opriţi din ofensivă de trupele lui Ismail Hassan, paşa de Timişoara, în lunile iunie-septembrie, bătăliile cele mai importante având loc la Panciova (25 iulie-3 august) şi Becicherec (septembrie). Episcopul Nestorovici e prins de Hassan şi moare schingiuit iar Deli Marcu, Gheorghe Raţ şi Sava Temişvaraţ, dintre conducătorii răscoalei, fug în Tara Românească la Mihai Viteazul.51. În acele vremuri, la 28 mai 1597, e menţionată aproximativ în ţinutul cărăşan de azi, cetatea Kursumlija, ulterior Gorwicz (1667), Kursumlan, la 1690, desigur Oraviţa. Evenimentele din perimetrul Oraviţa-Panciova-Vârşeţ, între 1590-1600, în contextul epocii dominată de figura şi faptele lui Mihai Viteazul, sunt şi abordările monografiei lui Bălcescu52
Pentru cronicarul şi istoricul turc Evlia Celebi, Timişoara lasă impresia unui „oraş de creştini şi musulmani”61 dar provincia o descoperă, desigur, dincolo de reşedinţa paşalâcului bănăţean, dintr-o plăcere a călătoriei şi din curiozitatea de a se informa. Astfel, va ignora şi termenii oficiali, vorbind mai ales de realităţi ale „districtului” Timişoara.62 Istoricul şi geograful urcă din Panciova spre Mudava (Moldova Veche) apoi spre podul şi drumul podului, „Meşdar”, care nu e Mănăşturul timişan ci, mai degrabă, Mercina, lângă Oraviţa, apoi „Iulia”, Ilidia, fosta reşedinţă a districtului medieval, Kuruk-Saly,Oraviţa, acea Chery din documentele medievale în care Chery e plasată mereu în vecinătatea Maidanului, Agadiciului şi Răchitovei. Pe traseul înapoierii spre Dunăre, aminteşte un „Dujuk Saly” care poate fi Ciuchici, apoi pe linia fluviului Liubcova şi Orşova.
Un „itinerar” prin aceeaşi zonă îl avem de la Naima, cronicarul. El vorbeşte de o marşrută a unităţilor otomane trimise în octombrie-noiembrie 1599, de la Vidin, punctul de adunare, spre Timişoara, dar pe un drum mai scurt, din Orşova la Banosek (Bănia, în Almăj ori Boiniţa, în Clisura Dunării?) peste „Munte” prin „Apa Abeiul” (Ochiul Beiului, lacul din zona Cheilor Nerei), cetatea şi podul ”Varad” (Vărădia), ”lacul Sekmehal”(?). Mehmet de Rumelia îşi propunea „să fac incursiune la Fülek (?) şi la Sebham (?) şi la Rasen (probabil Rusova Veche, lângă Oraviţa) şi să devastez ţinuturile ghiaurilor, folosind poziţia strategică a podului pentru comunicaţiile dintre unităţile şi subunităţile oastei sale.” Se întâmplă acestea în intervalul august-septembrie 1602.63
În lucrarea lui Timon e pomenit enigmaticul „comitat” „Haran”, pentru veacurile XVI- XVII: ”Comitatus Haranensis, appelatus fuerit de Harana loco inter Pantschovam et Orschovam a geographis notato, fueritque pars Craschoviensis.64 Am văzut într-un capitol anterior că „Haran” nu e vechiul Horom (castrum Horom- Palanca Nouă) pe Dunăre ci o localitate (aşezare, cetate) mai spre nord, zona aparţinând districtului Caraşova. Mustafa Naima scrie că, în februarie-martie 1592, Telli-Hasan paşa, beilerbei de Bosnia, „a pus de au construit pe râul Kupa o cetate, în apropiere de Yeni-Hisar”. E amintit şi un pod din vechime, de la 1551 care nu este altul decât cel de lângă Greoni.
Sigur că istoria şi evenimenţialul cărăşan sunt integrate deopotrivă cu podul acesta, monument istoric, în evoluţiile civilizaţiei din aceste părţi. El a fost restaurat de-a lungul anilor, poziţia lui strategică a fost exploatată şi de austrieci, după 1718, şi de noul stat român după 1918. Iar azi, ocrotindu-l, noi oferim vizitatorilor zonei noastre să vadă cu ochii lor şi să se minuneze de una din construcţiile utilitare rămase din vremea administraţiei otomane a Banatului istoric.
Ionel Bota, extrase

Category Banatul Montan

Share

Related Projects

Overview