Muzeul Etnografic

Oravita

MUZEUL DE ETNOGRAFIE, ETNOLOGIE ȘI FOLCLOR „ȚARA CARAȘULUI”, ORAVIȚA.

 

Noua instituție din Oravița, habitat important din Țara Carașului, parte din tradițiile și istoria Banatului Montan, face parte din rețeaua muzeelor tematice realizate în cadrul Centrului Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” și este parte a proiectului inițiat de primarul Dumitru Ursu și istoricul Ionel Bota prin care, în clădiri vechi, majoritatea aflate pe lista națională a monumentelor istorice, ca și acest edificiu, s-au organizat expoziții permanente pentru publicul vizitator de pretutindeni. Instituția are denumirea oficială Muzeul de Etnografie, Etnologie și Folclor „Țara Carașului”, este secție de activități permanente a Centrului Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” și este organizată și amenajată pe criteriul etno-istoriei. Adică, orice obiect expus nu are doar o importanță strict etno-folclorică, el are vechimea, are istoria sa.

Sediul noului muzeu este clădirea care a găzduit cândva sediul primăriei Oravița-Română, cu o datare a fondării edificiului la 1723. În acel an e pomenit, cu atribuții administrative, un oberverwalter autohton, un „chinez” (cnez) român, funcție păstrată de austrieci dintre vechile ierarhii ale națiunii majoritare în noua provincie a Imperiului Habsburgilor. În 1737, unitățile imperiale care combăteau pentru păstrarea și apărarea Banatului, au aici sediul comandamentului operativ în toată perioada războiului austro-turc dintre 1737-1739. În 1740, chinezul își reia exercitarea atribuțiilor în acest sediu care înseamnă, în fapt, o organizare specifică Oraviței Române. Iar cealaltă așezare, ce rezultă, după 1717-1718, din noile construcții administrative și locuințe ale funcționarilor și forței de muncă adusă prin colonizările oficiale tereziene și josefine, purta denumirea de Oravița Montană. În 1779, clădirea devine sediul unui „fő ispán”, până la 1798 când un „primar” devine șeful administrativ al locului, apoi șef al antistiei comunale, din 1838 până la 1872, administrator cercual până la 1918, sediu al vicenotarului de Caraș-Severin, până la 1926. În organizarea administrativă a României Mari, de după 1918, conform legii din 1925, aplicată de la 1 ianuarie 1926, Oravița devenea reședința județului Caraș iar cele două habitate, Montană și Română, au un singur primar. Clădirea servea, cu intermitențe, sediului preturii plasei Oravița(uneori la Ciclova Montană, alteori la Cacova). Între 1945-1951 se reia separarea administrativă apoi cele două localități, unificate, vor deveni noua reședință de raion Oravița, în cadrul regiunii Banat. Cum sediul primăriei se amenaja în edificiul fostei reședințe a prefecturii de odinioară, sediul din vechea Oravița Română are varii destinații, după anul 1951, care țin de activitățile pionierilor și ale utemiștilor, ulterior ateliere ale cooperației meșteșugărești, ale producției de mică serie, servicii publice precum spălătoria chimică iar după 2000 sediu al Jandarmeriei. Iar din iunie 2016 clădirea adăpostește amenajările expoziționale din cadrul Muzeului de Etnografie, Etnologie și Folclor „Țara Carașului”.

Ca arhitectură, clădirea aceasta respectă organizarea exterioară și interioară a casei țărănești din zona montană a Carașului. Intrarea principală e precedată de pridvor, pe latura mare și pe latura mică. Intrăm într-un coridor gen anfilada, cu o încăpere dispusă la dreapta și alte două dispuse la stânga.

Circuitul muzeal, organizat cum spuneam mai sus pe principiile etnoistoriei, amenajarea spațiului expozițional având ca fond de bază colecțiile istoricului Ionel Bota, începe în încăperea din stânga, în Sala Ceramicii Rurale În această sală de vizitare avem ceramica, expusă prin obiecte tridimensionale fiecare cu istoria lor aparte, aparținând unor vechi centre ceramice din ținutul cărășan, cu aspecte specifice, tipuri și decorațiuni caracteristice provinciei noastre. Avem ceramică de la 1760-1770 aparținând comunității aromâne, alte exponate care au fost baza de amenajare a unor expoziții de profil din Oravița, la 1793, 1804, 1838, 1849, 1859, 1877, 1902, 1926, 1933, 1941, 1956, 1961. Sunt și piese interesante legate de evenimente memorabile din istoria românească sau din istoria Banatului, altefel fiind legate de personalități ale timpului. Astfel avem un vas care a aparținut lui Ion Niuni, arhitectul Teatrului Vechi, altul care a aparținut economistului Ion Constantini, primar al orașului la vremea când se inaugura teatrul, blide din lemn din seria celor cu care au fost serviți, la Ciclova Montană, după vizitarea Mănăstirii Maria Stâncii, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina-Augusta. Ca să rămânem doar la câteva exemple interesante, să amintim că sunt două căni din care au băut ofițerii unităților române la intrarea oficială a trupelor noastre în Oravița, în 3 august 1919, avem apoi cana din care a băut regele Carol II și aceea din care a băut voievodul Mihai la cantonul Lup, cu prilejul vizitei oficiale din iunie 1933, când s-a inaugurat sediul prefecturii de Caraș. Parcul Central și s-au dezvelit cele trei busturi – Eminescu, Bojincă, Ferdinand I – realizate de Romulus Ladea.

Încăperile din dreapta au și ele organizări specifice. În Sala Meșteșugurilor și Industriilor Țărănești sunt expuse produse ale meșterilor feronieri, tâmplari, țesători, cojocari, pantofari, cizmari, ale atelierelor de unelte agricole, cele mai importante având legătură cu vechile fabrici și  ateliere ale domeniului, din intervalul 1834-1950 însemnând acelea ale fraților Becker, Grau, Harter, Leopold Klein, Petru Manciu, Dabiciu, „Măruță și Cotârlă”.

Într-o sală a muzeului, Sala Antropologiei Rurale, vizitatorii au prilejul de a viziona exponate care au strictă legătură cu produsele gospodăriei țărănești din Țara Carașului, de la produsele alimentare la cele ale războiului de țesut, de la viața cotidiană la produsul artizanal, toate ilustrând o mentalitate vie, autentică, tradițională. Muzeul mai include fotografii de epocă, documente rare, piese de mobilier, obiecte și exponate, toate provenind din colecții private care amintesc de mari personalități ale ținutului, provenind din mediul rural cărășan și cu o aplecare specială asupra vieții țăranului, precum Ion Constantini, Ion Niuni, arhitectul Teatrului Vechi, Ion și Mihai Fometescu, Gheorghe Jianu, Petru Nemoianu, Ilie și Mihail Gropșianu,  Petru Petrica, Ion Frumosu, Iosif Crețu, membrii familiei Bosioc, Ion Bălica, Gheorghe Luca.

Pentru a deveni realitate această nouă instituție, care completează argumentul cultural-istoric și turistic al Oraviței în plan național, la concretizarea ei s-a implicat în mod constant Primăria Oravița, primarul Dumitru Ursu și viceprimarul Lorena Ion urmărind îndeaproape, prin serviciile din subordine, lucrările de restaurare și reabilitare a clădirii, amenajării ei și a spațiilor utilitare, pregătirii muzeului pentru vizitarea de către publicul iubitor de cultură, de istorie. Cu sprijinul primăriei, muzeul va dobândi și terenurile aferente posibilităților de a se extinde aria activităților printr-o secție în aer liber, miza fiind un posibil muzeu al satului cărășan.

 

Ionel Bota

Category Oravita

Share

Related Projects

Overview