Fabrica de bere Ciclova

Oravita istorica

CS-II-m-B-11096 Beciurile fostei fabrici de bere Ciclova Montană

 

 

Fabrica de bere ,,Ciclova-Montana”-apreciata la Curtea Imperiala

 

Fabrica de bere de la Ciclova-Montana, un brand extrem de puternic, care furniza bere pentru curtea imperiala din Viena.
Primele lucrări au debutat în 1726, iar în 1728 fabrica începea să producă bere, având în general o capacitate anuală destul de modestă. (2) La început mica fabrică de bere se afla în subordinea mânăstirii romano-catolice din localitate. Ea se găsea în apropiere de moara Seydl, chiar sub stâncă, lângă mânăstire, unde se pot vedea şi astăzi ruinele ei.
Timp de aproape un secol, activitatea acestei fabrici a fost la fel de modestă ca şi a celor amintite mai înainte. Un rol foarte important în progresul ulterior al Ciclovei l-a jucat la începutul secolului al XIX-lea farmacistul şi botanistul Karl August von Knoblauch. Acesta s-a născut la Reşiţa la 28 ianuarie 1797, fiind fiul inginerului montanist August von Knoblauch din Ciclova. Bunicul său, având acelaşi nume, venise în 1768 ca geolog şi inspector mineralog din Saxonia la Bocşa. După studii de farmacologie la Viena (1814-1818), absolvite ca magistru în farmacie, Karl August von Knoblauch s-a întors în Banat, unde a analizat resursele minerale de la Oraviţa şi din împrejurimile acesteia, continuând în acest sens cercetările iniţiate de chirurgul montanistic Bernard Lindenmayer. Între acestea, a comparat şi compoziţia chimică a izvoarelor de la Ciclova şi de la Pilsen. În consecinţă, în 1818 a deschis noua fabrică de bere la Ciclova împreună cu tatăl său, tot la poalele mânăstirii. Dar în 1821 ei au vândut-o bavarezului Johann Fischer, cu care se va inaugura o lungă perioadă glorioasă din istoria fabricii, de peste un secol, până în 1936, perioada “dinastiei” de berari Fischer.
Stabilindu-se la Ciclova Montană, Johann Fischer luase mai întâi fabrica de bere în arendă. Împreună cu soţia sa Viktoria, născută Fitz, au cumpărat-o de la Knoblauch, dar încă mult timp producţia ei s-a păstrat în cantităţi modeste. Încă şi în 1858 documentele St.E.G.-ului menţionau doar unele fabrici neînsemnate în aşezările montanistice Ciclova Germană, Bocşa Germană şi Reşiţa Germană, deşi dreptul de a produce bere revenea administraţiei montanistice, acordându-se şi unele înlesniri în acest sens. (4)

Un rol important în istoria fabricii din Ciclova l-a jucat Michael Georg Fischer (1822-1878), fiul lui Johann şi al Viktoriei Fischer. El a rezidit fabrica pe locul în care s-a găsit până de curând şi a extins toate amenajările. A fost căsătorit cu Julianna, născută Tittinger, având trei copii. În 1864 a construit cel mai mare depozit la poalele dealului, care a funcţionat mult timp după aceea. (5) Pe atunci berea era produsă într-un mod diferit faţă de cea de astăzi. Fermentarea ingredientelor reci era naturală, ca la vin, adică fără drojdie. În principiu, berea nu era nici filtrată, limpezirea ei făcându-se prin decantare. Pentru ca materia tulbure să nu se agite în timpul transportului, butoaiele erau duse către consumatori cu un fel de sanie atât vara, cât şi iarna. (6)
Michael Georg Fischer a avut trei copii: Luise, căsătorită cu Alois Ortmayer, Kornel Fischer (1853-1920) şi Gisela, căsătorită cu Robert Bähr. Acesta din urmă a devenit din 1882 asociat în conducerea fabricii, fapt foarte pozitiv în evoluţia acesteia. Fabrica a cunoscut importante modernizări şi a început să utilizeze tehnici moderne de uz comercial. Tot atunci au fost construite şi pivniţele de mare capacitate. Berea de Ciclova era livrată pe piaţă mai ales în oraşele apropiate Biserica Albă şi Cuvin, însă ajungea chiar şi până la Curtea din Viena. În perioada sa cea mai bună, ea a ajuns să rivalizeze pe piaţa imperiului chiar cu renumita marcă Pilsen. În aceşti ani, platanii din grădina de vară a fabricii au fost aduşi din Canada. (7)
Către 1900, fabrica emitea jetoane din zinc nichelat în greutate de 3,78 g şi având diametrul de 24 mm. Aversul acestora reprezenta partea funcţională, care indica valoarea monetară, respectiv produsul sau cantitatea produsului (30, 40, 50, 150, 300). Pe revers era trecut numele firmei emitente sau o reclamă a acesteia (în cazul de faţă, “Bierbrauerei M. Csiklova”). Cifrele de pe jetoane reprezentau în această situaţie capacitatea butoaielor predate vânzătorilor de bere, care trebuiau să dea o garanţie pentru butoaiele primite, ele trebuind să fie returnate ulterior, goale, în bune condiţii către fabrică. (8)

În perioada 1896-1918, titulatura fabricii era “M.G. Fischer’s Nachf.” (“Urmaşii lui M.G. Fischer”). Producţia se menţinea în cantităţi destul de ridicate: 17.000 hl (1896), 13.800 hl (1902-1903), 12.850 hl (1908), 20.475 hl (1912-1913), 18.525 hl (1915-1916), 21.400 hl (1917). Kornel Fischer a avut doi copii: Cornelia şi Robert (1878-1930), căsătorit cu Irma Unterreiner. În 1988, descendenţi ai familiei trăiau la Ciclova Montană, Timişoara, Rosenheim, Oraviţa, Bocşa, Pfalzgrafenweiler şi în Australia. Mărcile de bere produse până la primul război mondial se numeau “Salon” şi “Hercules”, iar un butoi costa 3 forinţi şi 6 creiţari. (9)
După încheierea primului război mondial, Fabrica de bere Ciclova, cum se intitula în acea perioadă, a decăzut din nou. Pieţele sale tradiţionale de desfacere se aflau acum în Banatul iugoslav, taxele vamale cerute la graniţă făcând exportul de bere nerentabil. Pe plan intern nu s-au putut găsi înlocuitori ai acestora. După câţiva ani a survenit criza economică din 1929-1933, care a lovit puternic şi această unitate. În Anuarul României din 1930 nici nu mai era menţionată, producţia sa fiind absolut neglijabilă. Numai Robert Fischer era consemnat ca simplu birtaş sau cârciumar. În 1936, producţia scăzuse la 1.200 hl. Aşadar şi după încheierea crizei, fabrica îşi revenea foarte greu. Situaţia sa financiară era precară, fapt care a determinat proprietarul din acel moment, respectiv Casa de Păstrare S.A. din Oraviţa, să o vândă fabricii de bere din Timişoara. La 25 ianuarie 1938, Sim. Sam. Moldovan a întocmit un memoriu, pe care l-a prezentat comisiei interimare a oraşului Oraviţa, în care arăta că numeroşi muncitori vor rămâne fără niciun câştig datorită faptului că noul proprietar intenţiona demontarea ei şi mutarea pieselor la Timişoara.

Aşa s-a şi întâmplat. Firma “Timişoreana”, pentru a evita concurenţa din partea micii făbricuţe din Ciclova Montană, a profitat de situaţia grea a acesteia, cumpărând-o, şi imediat a închis-o, transferând echipamentul de berărit la Timişoara. Fenomene asemănătoare se petrec şi astăzi în lume, când marile concerne ajung să înghită unele fabrici de tradiţie, cumpărându-le şi apoi închizându-le sistematic. Aceasta face parte din legea concurenţei. Cu această ocazie s-a încheiat şi activitatea familiei Fischer în domeniul fabricării de bere de la Ciclova. Ultimul proprietar al fabricii provenind din această familie, berarul Kornel Fischer, trăia în anii 1980 într-un azil de bătrâni din Rosenheim (Germania). El a lăsat un manuscris în care a descris fabrica şi a desenat schiţa acesteia.
În acest fel, fabrica a fost desfiinţată pentru circa patru decenii. În vechiul depozit construit de Michael Georg Fischer în 1864-1865 erau ţinute în acest timp brânzeturi. Dar în 1975 tot “Timişoreana” a fost cea care a redeschis ca secţie a sa fabrica de bere din Ciclova Montană. Pe o etichetă din iulie 1975 a berii blonde speciale “Caraşul” se preciza faptul că redeschiderea avea loc după aproape 45 de ani. Adresa fabricii era: Strada Brazilor nr. 125-127, Ciclova Montană, cod 1.763. Machetele etichetelor de bere din 1975 au fost realizate de graficiana Elena Tăbăcaru din Bucureşti. Aceasta era angajată la Rahova, care pe atunci era şi sediul Centralei Berii, Spirtului, Amidonului etc., concepând în consecinţă toate etichetele de bere din România în perioada 1965-1985.
În 1977 se produceau la Ciclova Montană două tipuri de bere: “Caraşul” (12,5%) şi “Ciclova” (13%), fiind urmate apoi şi de alte mărci cunoscute: “Semenic”, “Crivaia”, “Montana”, “Carpaţi”, “Bastion”, bere blondă şi brună cu concentraţie alcoolică de 11, 12 sau 13%. Producţia avea să ajungă la 123.000 hl în 1990. În anii 1970 ajunsese să rivalizeze pe piaţă cu berea “Azuga”, însă în perioada următoare nu s-au mai făcut acolo alte investiţii şi produsele au ajuns să prezinte mari probleme de igienă. Reclamaţiile împotriva acestui fapt au pătruns inclusiv în presa locală a timpului, sub forma unor scrisori deschise. (10) În consecinţă, în anii 1984-1986 au fost modernizate unele instalaţii pentru sporirea igienizării, începând apoi să se producă şi berea brună “Hercules”. (11) În 1990, litrul de bere costa 10,50 lei. (12)
După revoluţia din 1989, sub denumirea de S.C. Montana S.A., fabrica din Ciclova a devenit de sine stătătoare, producând berea “Montana”. Apoi şi-a schimbat denumirea în S.C. Cantara S.A., realizând o producţie de 41.300 hl în 1996. Pentru ea şi-au arătat interesul firme din Marea Britanie şi Danemarca, fiind în cele din urmă preluată în proporţie de 60% de un partener german. (13) În consecinţă, la Ciclova se producea în anii 1990 berea “Montana Pilsener” pasteurizată. Etichetele şi capacele erau produse în Germania, iar pe ele scria: “Produs de calitate sub control tehnic german.” Fabrica dispunea acum şi de o serie de logo-uri (blazoane, steme), care au cunoscut o evoluţie grafică modernă. Liniile sale de producţie erau noi şi fuseseră cumpărate tot din Germania. În consecinţă, berea produsă avea un preţ rezonabil şi era foarte apreciată de clienţi. Camioanele venite din ţară pentru a cumpăra bere de la Ciclova Montană aşteptau la rând câteva zile pentru a încărca. (14)
În această perioadă, director al fabricii era dipl. ing. Nicolae Alexandru, personalul fiind format din 124 de angajaţi, majoritatea femei. Angajaţii proveneau din localităţile apropiate, inclusiv din oraşul Oraviţa. Fabrica le asigura acestora transportul zilnic la locul de muncă, lucrându-se într-un singur schimb. (15) Dar în curând situaţia avea să se înrăutăţească, ducând în cele din urmă la dispariţia fabricii în 1995-1996. Ultimii 4-5 ani au fost marcaţi de scandaluri dese, în care erau implicaţi investitori şi politicieni locali. (16) În 1996, directorul Alexandru şi inginerul-şef Constantin Gârcă au fost demişi datorită unor grave abateri de la disciplina muncii şi a producţiei. (17) În ciuda încercărilor de revigorare, fabrica nu şi-a mai reluat activitatea. În timp, instalaţiile sale s-au degradat, iar componentele metalice au fost vândute la fier vechi. Acum în acel loc se mai găsesc doar nişte ruine.

Acestea au fost existenţa şi finalul celei de-a doua fabrici de bere ca durată de existenţă de pe teritoriul României. O fabrică de mare tradiţie, care a cunoscut de-a lungul timpului momente glorioase, dar şi decăderi dezamăgitoare. Rămâne întristător faptul că, în timp ce judeţe fără mare tradiţie în domeniu deţin astăzi cel puţin câte o fabrică de bere, Caraş-Severinul, cu un început promiţător din anii 1720, a pierdut şi ceea ce avea. Acum, vechea proprietate a familiei Fischer a rămas numai în amintirea noastră, ca o mărturie a trecutului istoric de pe aceste meleaguri.

Category Oravita istorica

Share

Related Projects

Overview