Cetatea Socolari/Ilidia. Scurt istoric şi alte clarificări în jurul unui obiectiv turistic european
În preistoria Ţării Caraşului, tranziţia spre epoca bronzului, prin eneoliticul în care habitatul orăviţean era marcat printr-o aşezare, e specifică altui grup cultural, cultura Vinca (Vinca-Turdaş)6 cu descoperiri în zona noastră la Vârşeţ7 şi în alte localităţi cuprinse în Repertoriul principalelor localităţi cu descoperiri arheologice de pe teritoriul Banatului, unde întâlnim menţiuni despre aşezările de la Măidan (poziţia 19)8, Ilidia (60), Milcoveni (73), Oraviţa (89), Răcăşdia (104), Vrăniuţ. Tabelul bibliografic mai adaugă şi Socolari (poziţia 117)9.
O listă mai recentă, pe baza descoperirilor arheologice şi informaţiilor din izvoare, atestă locuiri de continuitate dacică apoi daco-romană în aşezările de mineri din ţinutul cărăşan, la Ciclova-Montană, Sasca-Montană, Slatina-Nera dar şi la Surduc, Berzovia, Ramna, Broşteni, Oraviţa, Cacova (Grădinari), Greoni, Iam, Ilidia, Măidan, Milcoveni, Potoc, Răcăşdia, Comorâşte, Socolari, Vărădia36. Pe dealul hotărnicit în epoca modernă între Ilidia şi Socolari se găseau, la 1870-1880, urmele unei aşezări întărite din piatră. Ea exista şi pentru perioada romană şi post-romană, când Repertoriul arheologic (1983) menţionează aşezări şi descoperiri la Ilidia (poziţia 15), Oraviţa (20), Potoc (22), Cacova (27), Ciclova (36), Comorâşte (38), Iam (68), Măidan (87), din nou Oraviţa (99) şi Vărădia (152)41, alături de Greoni şi Berzovia, rod al convieţuirilor, simbiozei şi continuităţilor dacice, apoi daco-romane, din epoca romană, post-romană şi proto-română.
În procesul etnogenezei a fost reiterat şi în ţinutul cărăşan noul destin în istorie pentru comunitatea locală, majoritar românească. O listă recentă, pe baza descoperirilor arheologice şi informaţiilor din izvoare, atestă locuiri de continuitate dacică, apoi daco-romană în aşezările de „mineri” din ţinutul cărăşan, la Ciclova Montană, Sasca Montană, Slatina Nera dar şi la Surduc, Greoni, Berzovia, Ramna, Broşteni, Oraviţa, Cacova (Grădinari), Iam, Ilidia, Măidan, Milcoveni, Potoc, Răcăşdia, Comorâşte, Socolari, Vărădia, sau la Dunăre, la Moldova Nouă. Habitate care, multe, beeficiau şi de fortificaţii, cetăţi întărite, turnuri de supraveghere şi control, ici-acolo câte un donjon strategic. Ţinutul era menţionat în aria de evoluţie a cultului Cabirilor8.
Un habitat al continuităţilor poate fi marcat şi de realitatea circulaţiei monetare fiindcă, la Caraşova s-a găsit un aureus din vremea lui Carus (282-283), la Iam (locurile „Castel” şi „ Pripor”) monede de bronz din timpul lui Constantin cel Mare (307-337) şi Constans (333-350), la Oraviţa o monedă mică din aceeaşi perioadă, iar în preajma Oraviţei, la Ilidia, s-au descoperit monede de bronz din vremea lui Manuil I Comnen (1143-1180)4.
În legătură cu Banatul de Munte, Căraşul, una din concluziile istoriografiei noastre este aceea că majoritatea cnezilor şi nobililor români sunt cel mai des menţionaţi în documente în legătură cu realităţi istorice, economice, sociale, politice şi cultural-spirituale în comitatele Căraşului şi Severinului, zona celor opt districte româneşti: Lugoj, Sebeş (Caransebeş), Mehadia, Almaş (Almăj), Craşova (Caraşova, Căraş), Bârzava, Comiat şi Iladia (Ilidia). Aici, românii aveau instituţii autonome, sedium valachicalium, congregatio generalis, scaune de judecată, adunări generale (congregaţii)27.
În ţinutul de care ne ocupăm în studiul nostru, Ilidia e o localitate importantă, cu rol central în toată zona, cetatea fiind situată, cum am spus, între Ilidia şi Socolari (de aceea unii istorici o numesc cetatea Socolari, alţii cetatea Ilidia), cum atestă descoperirile din punctele Obliţa şi Sălişte44. Ilidia, Caraşova, Erd-Somlyo (Vărădia, vechea Arcidava, de la maghiarele erd, pădure, suma, vârf, şi som, corn) sunt fortificaţii puternice45. În 1200 se menţionează prima dată comitatul regal Caraş, cu ţinutul din preajma cetăţii Caraşul (Caraşova, Izvoarele Căraşului)46 care, în veacul XV, are 13 cetăţi, 10 oraşe şi 200 de sate47. O justificare şi un garant al statutului de autonomie vor fi districtele româneşti (valahice), Cuieşti, Sebeş, Caran şi Comiat, Mehadia, Almăj, Caraş, Ilidia, Bârzava, ulterior Caran şi Sebeş luând numele de Caransebeş48
Mai important este, în zonă, districtul Iladia (Ilidia), între cele opt districte privilegiate bănăţene, care înglobează la un moment dat sub autoritatea sa întreagă Valea Căraşului. În 1437 un Petru Ticvan apare într-un document cu precizarea „nobil al comitatului Căraş”, arătând o deplină integrare a cnezatului Valea în districtul Iladia.
În teritoriul străbătut de la izvoare de râul Căraş, istoria pulsează în jurul evoluţiilor districtului Ilidia (Iladia, Eliud, Eliad ). În 1233, Elyed e pomenit în documentul papei Honorius II conferindu-i posesiunea Margaretei, fiica lui Bela III, împărăteasă a Bizanţului242. În 1247 e integrată, alături de Socolari şi Vărădia, în „terram castri de Karassou”243, în 1248 voievodul Laurenţiu, originar din Căraş, are sediul în Ilidia şi conferă donaţii şi scutiri pentru Vint şi Vurpar244, în 1325 e castrum Iliad (sediu probabil pe dealul Curma), sediu pentru castellanus de Sebes et de Iliad Szeri Posa245, un document din 1342 citează districtul Ilidia cu biserică din piatră ornată cu cărămidă246 un altul, din 1363 indică doi vicecastelani aici 247, iar oppidum nostru regis Elyed din 1428248 este inclus, în 1429, cu menţiunea stăpânirii nominale a cavalerilor teutoni, bătuţi în 1432 de Vlad Vodă, aliatul turcilor atunci, în tratatul dintre Ungaria şi Veneţia în luptele pentru Dalmaţia 249.
În 1551 cetatea Socolari/Ilidia, diferită de aşezările întărite sau chiar fortificate de pe dealurile Curma şi Obliţa, e supusă unui asediu prelungit din partea unităţilor otomane şi ocupată. Se încerca demolarea zidurilor, operaţiune care nu s-a finalizat fiindcă, la reluarea fortificării ei, în 1731, prin Carol VI şi fiica lui, împărăteasa Maria Theresia, aceasta apelând la schiţele arhitectului ei favorit, Niccolo Pecassi, lucrările se bazau deja pe trei din cele cinci turnuri în stare foarte bună şi zidul de legătură între cele două terase ale sitului. Cetatea Socolari/Ilidia şi-a păstrat rolul strategic până târziu, la anii 1835-1840, când păstrează doar statutul de depozit al prafului de puşcă şi al arsenalului comitatului, rezervă de arme şi alte echipamente necesare pentru perioadele de conflicte militare ale imperiului.
Sunt şi istorioare interesante în legătură cu cetatea, păstrate în varii culegeri, de la fraţii Albert şi Arthur Schott la Lazăr Şăineanu şi George Cătană. Una din aceste poveşti, creată în mediile poporale în perioada stăpânirii turceşti, vorbeşte de un tunel tainic, la poalele dealului care, pe sub munte, are legătură cu Dunărea. Se spune că din vechimi era îngăduit în preajma aşezării de la poalele cetăţii un schit cu câţiva călugări de rit ortodox. Cum religia era tolerată la turci, oamenii au fost lăsaţi în pace. Până când muhafâzul Belgradului, îndrăgind o cadână din haremul paşalei de Iladia,a organizat răpirea acesteia chiar din cetatea de pe deal. Cum femeia era de prin partea locului şi cum, abia atunci aflându-se, unul din călugării schitului era prietenul tinereţii ei, cadâna a amăgit pe răpitori să facă un mic popas la schitul unde călugării, ajutaţi de oameni din sat, au salvat-o apoi au reuşit să ajungă, prin tunelul tainic, la Dunăre, în dreptul localităţii Coronini.
O altă poveste interesantă, prelucrată într-o proză modernă de scriitorul Tudor Gherman, originar din Slatina Nera, are legătură cu etapa refacerii cetăţii în timpul Mariei Theresia. Se spune că împărăteasa, mult prea năvalnică în iubirile ei secrete, îndrăgind un tânăr locotenent din garda imperială, aranjase ca respectivul să fie mutat din garnizoana Vienei în părţile cărăşene. Acestui ofiţeraş îi revenise îndatorirea să se ocupe de lucrările de refortificare a cetăţii Socolari/Ilidia. Ba mai mult, el avusese grijă să fie lucrat şi restaurat mai altfel unul din donjonuri, bietul ofiţer crezând că, în răstimpuri, împărăteasa va mai veni prin părţile astea şi se vor iubi ca în vremurile lor bune, în Viena.
IONEL BOTA
